CORONAVIRUS. Numarul victimelor este in crestere: China anunta ca 9 persoane au decedat din cauza noului tip de coronavirus !

0
139

Autoritățile chineze au anunțat miercuri că nouă persoane au decedat până acum din cauza noului tip de coronavirus, iar 440 de persoane au fost infectate. De asemenea, alte 2.197 de persoane care au intrat în contact cu persoane infectate au fost plasate în carantină, iar dintre acestea 765 au fost deja scoase de sub observație, întrucât nu au prezentat simptome ale infecției, a anunțat Li Bin, vicepreședintele Comisiei Naționale de Sănătate. Oficialul a adăugat că există indicii potrivit cărora virusul se transmite pe cale aeriană.
Anterior, autoritățile chineze din domeniul medical anunțaseră că virusul se transmite de la om la om.

Beijingul a anunțat că a luat măsuri pentru a controla răspândirea virusului în spitale, iar în acest context Organizația Mondială a Sănătății organizează miercuri o ședință de urgență pentru a hotărî dacă îmbolnăvirile cu noua tulpină de coronavirus reprezintă o urgență medicală mondială.

Tarik Jasarevic, purtător de cuvânt al OMS a declarat că cel mai probabil numărul de cazuri va crește pe măsură ce autoritățile chineze vor continua testarea cetățenilor.

„Dacă monitorizarea și testările sunt sporite, atunci este foarte posibil să obținem alte cifre”, a spus el, citat de Mediafax.

Coronavirusurile fac parte dintr-o mare familie de virusuri care provoacă boli diverse, de la răceala comună la SARS, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Simptomele sunt și ele diverse, de la febră la insuficiență renală, iar, în unele cazuri, la deces. Unele se transmit ușor de la o persoană la alta, altele, nu.

Virusul SARS a infectat peste 8.000 de oameni și a ucis 774, într-o epidemie care a afectat Asia și apoi 37 de țări, în perioada 2002 – 2003.

Un coronavirus este vinovat și de MERS (Sindromul Respirator din Orientul Mijlociu), identificat inițial în Arabia Saudită, în 2012. MERS a ucis 851 de oameni la nivel global, potrivit OMS.

Noul coronavirus detectat în Wuhan nu pare a fi atât de puternic precum SARS și MERS, având drept simptome principale febra și dificultățile respiratorii.

answear.ro

Leave a Reply