404 Not Found


nginx
Evita greselile care iti pot strica tinuta office – Pauza La Birou

Cu siguranță, ai descoperit până acum puterea pe care o pot avea hainele. Piesele vestimentare vorbesc de la sine și sunt cele care conturează, de cele mai multe ori, prima impresie despre tine. Oamenii vor avea tendința de a judeca întotdeauna plecând de la ceea ce porți, așa că e vital să faci o impresie bună din acest punct de vedere.

Mai ales atunci când te îmbraci pentru muncă, hainele pe care le porți trebuie să reflecte anumite caracteristici. Seriozitatea, profesionalismul, un anume statut social, eleganța și bunul gust sunt trăsături ce trebuie să fie evidente în fiecare ținută de birou. Și pentru că de cele mai multe ori e mai important ceea ce NU purtăm decât ceea ce îmbrăcăm, iată care sunt detaliile la care să fii atentă atunci când îți concepi vestimentația de birou!

Lungimea

Oricât de bine ai arăta, e mai mult decât recomandat să eviți să îți arăți picioarele la muncă. Mai ales dacă ai un job care presupune un dress code formal, evită fustele, rochiile sau pantalonii prea scurți. Lungimea recomandată ar trebui să se regăsească undeva în apropierea genunchiului: cu o palmă deasupra sau dedesubtul său. Bineînțeles, nici aceste măsuri nu sunt bătute în cuie; de exemplu, dacă ești mică de înălțime, e posibil ca „o palmă deasupra genunchiului’ să reprezinte o rochie sau o fustă extrem de scurte. Adaptează întotdeauna contextului!

De asemenea, evită și lungimile maxi, care se pot dovedi în multe circumstanțe la fel de nepotrivite precum cele mini. O rochie lungă până în pământ e de purtat în timpul liber, la o ocazie specială sau la o plimbare în oraș și nu la birou.

Transparența

Indiferent de trenduri, hainele prin care se vede nu au ce căuta la birou. Chiar dacă lenjeria intimă doar se întrezărește într-un chip pe care l-ai considera acceptabil când mergi la cumpărături, de exemplu, în spațiul office e interzisă. Optează pentru materiale decente, în culori naturale sau vii, dar nu ostentative, și pentru croiuri cât se poate de elegante.
Sunt interzise și ținutele mult prea mulate, care îți evidențiază formele. La polul opus, nu sunt recomandate nici hainele prea largi sau prea mari, la modă acum. Croiul trebuie să îți urmărească în mod delicat contururile trupului.

Încălțămintea

Bunul gust și eleganța trebuie să domine și din acest punct de vedere. Evită excesele de orice tip: nu ai voie la birou cu încălțăminte mult prea decupată sau prea stridentă din punct de vedere al cromaticii sau al aplicațiilor. Evită pantofii cu toc prea înalt, mai ales dacă nu știi să mergi cu ei. Pantofii sport și tenișii sunt acceptabili doar dacă dress code-ul biroului îi permite și numai în nuanțe neutre.

O pereche de balerini de piele se pot dovedi alegerea perfectă pentru ținutele tale de birou. Alege nuanțe neutre, pasteluri sau chiar și tonuri mai intense, dar numai dacă restul ținutei tale e colorat în nuanțe sobre.

Măsura

Una dintre cele mai prețioase și mai importante reguli ale biroului este să optezi pentru haine și pantofi care ți se potrivesc perfect. Chiar dacă poate părea superficial, faptul că îți cunoști mărimea vorbește și despre performanțele pe care le vei avea în spațiul biroului: angajatorii tăi se vor aștepta să dai dovadă de aceeași adaptabilitate și spirit de observație și în ceea ce privește munca ta. Evită hainele prea mici, care îți vor contura un look mult prea vulgar, dar și pe cele prea mari, așa cum te-am sfătuit în rândurile de mai sus. Toate hainele pe care le porți ar trebui să ți se potrivească de minune!

Accesoriile

Iată un alt subiect sensibil care poate face diferența dintre o ținută reușită și un eșec în spațiul office. Accesoriile sunt necesare la birou, mai ales deoarece îți evidențiază așa cum trebuie statutul. Un ceas elegant, cercei plini de bun gust, o brățară simplă sau un colier cu perle reprezintă modalități excelente prin care să îți pui în valoare rafinamentul.

De partea cealaltă, accesoriile mult prea opulente sau colorate nu au ce căuta la birou. O atenție specială trebuie acordată și acelor piese care fac prea mult zgomot și care ar putea incomoda ceilalți angajați în desfășurarea atribuțiilor lor.

Materialul din care sunt confecționate accesoriile tale poate fi de asemenea definitoriu: alege aur sau argint și limitează pietrele prețioase sau orice altceva iese în evidență prea tare. Nici nu mai vorbim despre plastic sau despre imitații: pur și simplu îți pot ruina ținuta.

Ține cont de aceste recomandări și ținutele tale de birou vor fi mereu ireproșabile! Fii atentă la lungime, transparență, încălțăminte, mărime și accesorii și dă dovadă de eleganță și de decență în toate alegerile tale!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.