G4media.ro

Autoritățile instituie izolare la locul de muncă pentru personalul esențial din sistemul energetic și vor pune la dispoziție spații de cazare pentru personalul medical, între ture. Pe perioada stării de urgență, nu pot fi majorate peste nivelul de astăzi tarifele la energie electrică și termică, alimentarea cu apă și carburanți. Bătrânii vor avea prioritate în magazinele alimentare, între orele 11 și 13.

Ministrul de Interne, Marcel Vela a convocat o ședință de urgență la MAI, la care a participat și premierul Ludovic Orban.
Ministrul a anunțat noi măsuri pentru prevenirea răspândiri infecției cu coronavirus, „poate cele mai dure luată în România în ultimii 30 de ani”.

Principalele măsuri adoptate prin Ordonanța Militară nr. 4:

  • -persoanele cu vârsta de peste 65 de ani se pot deplasa și-n afara intervalului orar 11-13 pentru a-și rezolve probleme medicale, deplasare care se poate face folosind mijloace proprii, mijloace de transport sanitare. Totodată, pot ieși în intervalul orar 20-21 pentru nevoile animalelor, fără a fi nevoie de declarație.
  • -în intervalul 11-13 comercianții care desfășoară activități comerciale aprobate vor facilita accesul celor cu vârsta de peste 65 de ani în spațiile comerciale.
  • -cei care sunt în izolare la domiciliu, identificați și verificați ca atare dacă încalcă regulile izolării vor intra în carantină și vor suporta cheltuielile carantinării. Cei care încalcă caratinarea și vor fi prinși, vor intra în carantină pentru alte 14 zile.
  • -conducătorii auto care intră în țară au trei opțiuni pentru a-și proteja familiile: fie angajatorul îi amenajează un spațiu, fie declară că se izolează la domiciliu, fie autoritățile locale pun la dispoziție spații de carantinare la cerere pentru a asigura protecția familiei șoferilor, cu plata aferentă cazării în aceste spații hoteliere.
  • -pentru a proteja cetățenii care locuiesc în blocuri, s-a stabilit ca autoritățile adm. pub. locale vor monta dispozitive cu soluții dezinfectante la intrare în blocuri.
  • -pentru a ajuta rețeaua sanitară, proprie, dar în special medicii, ministerele cu rețea sanitară proprie și adm. pub. vor asigura spații hoteliere destinate repaosului pentru cadrele medicale.
  • -Centrele de cercetare medicală are Armatei vor începe producția de materiale medicale și biocide.
  • –Un articol va clarifica sistemul energetic național, vital pentru funcționarea statului. Măsuri de izolare preventivă la locul de muncă sau în zone speciale pentru personalul care asigură transportul energiei electrice sau al gazelor naturale.
  • -în perioadă stării sunt înghețate prețurile la gaze, apă, salubritate, carburanți, energie termică și electrică nu pot fi majorate peste nivelul de azi. Pot doar să scadă.
  • –mesajele de utilitate publică pot fi mediatizate și se adaugă spațiului dedicat publicității aprobat de CNA, pentru a nu afecta resursele financiare ale media
  • -transportul maritim se va desfășura fără restricții, cu respectarea măsurii de prevenire a răspândirii coronavirusului.
  • -se clarifică un articol din ordonanța 3. interdicția circulației persoanelor în grup de trei se aplică exclusiv circulației pietonale.

https://www.facebook.com/watchparty/2895389747246884/

România înregistrează în momentul de față 1760 de cazuri confirmate cu coronavirus. Autoritățile se așteaptă ca în scurt timp să fie depășit pragul de două mii de persoane infectate, ceea ce înseamnă activarea scenariului IV de reacție împotriva epidemiei.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru declara: “Avem un scenariu patru în care testările sunt extinse la tot ce înseamnă persoană instituționalizată, la tot ce înseamnă personal medical, întâi cel care este contact și simptomatic, pe urmă și celălalt personal. Trebuie să ne protejăm personalul medical”.

Așa cum a fost proiectat inițial, Scenariul IV prevede că:
Doar pacienții în stare gravă și critică, cei care au nevoie de supraveghere continuă și, mai ales, de ventilare mecanică, vor mai fi tratați la spital.

Cazurile moderat-severe se vor trata în secțiile de boli infecțioase, iar cele critice, în secțiile de terapie intensivă, sub suport ventilator sau cardiovascular.

Pacienții cu simptome medii și ușoare vor fi tratați acasă ori în spații special organizate, precum hoteluri, unde vor fi izolați, iar personalul medical va verifica periodic starea lor de sănătate. Dacă starea lor se agravează vor fi transferați în spitale.

Personalul medical infectat cu simptome ușoare sau fără simptome nu se mai izolează acasă, ci va lucra în unitățile cu coronavirus.
Numărul centrelor de testare va crește. În momentul de față există 29 de centre de testare și vor fi incluse și clinici private cu laboratoare și personalul necesar.

Testările vor fi extinse la tot personalul medical.
Toate spitalele de pneumologie au fost pregătite pentru a se alătura spitalelor de infecțioase ce tratează acum bolnavii cu coronavirus.

Vor intra în funcțiune cele 36 de spitale suport cu diferite specializări – dializă, clinici cardiovasculare și maternități – selectate pentru a se ocupa de pacienți cu coronavirus.

Pot fi închise anumite zone, orașe sau chiar județe, pot fi interzise deplasările între localități, poate fi impusă interdicție totală de ieșire din casă pentru persoanele cu peste 65 de ani și pot fi limitate ieșirile pentru cumpărarea de alimente.

Până acum au fost date trei ordonanțe militare, care au restrâns treptate libertățile de mișcare ale cetățenilor.

Ordonanța militară numărul 1 din 18 martie 2020 a suspendat activitatea de servire și consum al produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice, organizată de restaurante, hoteluri, cafenele sau alte localuri publice, în spațiile destinate acestui scop din interiorul sau exteriorul locației.

Ordonanță militară numărul 2 din 21 martie 2020 a interzis circulația pe domeniul public a grupurilor mai mari de 3 persoane.

Totodată, au fost introduse recomandări de circulație pe timpul zilei și restricții pe timpul nopții. De asemenea, a fost suspendată activitatea comercială a mai multor tipuri de societăți comerciale. Măsurile au intrat în vigoare duminică, 22 martie 2020, de la ora 22:00, după publicarea în Monitorul Oficial.

Ordonanţa militară numărul 3 din 24 martie a extins restricțiile de circulație a persoanelor și între orele 6,00 – 22,00, cu unele excepții. Totodată, persoanele cu vârsta de peste 65 de ani nu mai pot părăsi locuințele decât între orele 11 și 13, de asemenea, cu excepții.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.