Părul lung al femeilor a fost asociat mereu cu senzualitatea. Cu toate astea, trăim în secolul XXI, iar prejudecățile legate de caracteristicile feminine s-au schimbat și sunt în continuă evoluție. Feminitatea nu înseamnă azi doar o podoabă capilară bogată și un păr lung. Tunsorile bob și pixie scurt sunt în trend din ce în ce mai mult. Femeile care sunt adeptele unor astfel de frizuri emană mult sex-appeal, determinare și putere. Dar, indiferent de cum alegi să-ți porți părul, esențial este să fie sănătos și îngrijit.
Iar pentru că a venit iarna, părul are nevoie de atenție specială. Frigul, vântul puternic și purtarea pălăriilor sau a căciulilor pot afecta calitatea părului, așa că azi venim în ajutorul tău cu patru sfaturi pentru a avea grijă de păr în timpul sezonului rece.
Sfatul 1
Din punctul nostru de vedere, indiferent de anotimp, vârfurile au de suferit. Din păcate, multe persoane nu le acordă atenția cuvenită, mai ales dacă au părul foarte lung. Specialiștii recomandă să previi deteriorarea vârfurilor de păr cu o programare lunară la hairstylist-ul preferat. Maxim doi centimetri sunt suficienți pentru a le revigora și a le păstra puternice. În timpul iernii, purtarea hainelor groase duce la electrizarea firelor de păr, un motiv în plus să ai grijă de ele.
Sfatul 2
Un balsam de par profesional face diferența, indiferent ce fel de tip de păr ai. Încearcă să cumperi produse pentru îngrijirea părului din farmacii sau magazine specializate. Evită șampoanele cu sulfați, mai ales dacă ai părul creț. Atât produsele pentru ten, cât și cele pentru păr care conțin astfel de produși chimici au potențial iritant. În prezent, din ce în ce mai multe persoane se plâng de mătreața abundentă, una dintre cauzele unui stil de viață stresant. Renunță să folosești șampoane degresante dacă ai păr cu tendințe de îngrășare sau ai scalp sensibil și prezinți dermatite, iritații ale scalpului, alergii sau psoriazis.
Sfatul 3
În sezonul rece uscarea părului complet este un imperativ. Dacă vara obișnuiești să îți lași părul să respire și să se usuce de la sine, bine faci. Doar nu acum, când temperaturile sunt scăzute și riscul de a răci este foarte mare. Apoi, dacă te vopsești acasă, nu folosi vopsea pe bază de amoniac, astfel părul tău nu se va usca și nici nu îți vei provoca iritații pe scalp.
Sfatul 4
Evită pe cât posibil uscarea părului cu peria electrică, placa sau ondulatorul. Dacă vrei să obții bucle voluminoase și rezistente, încearcă metode mai sănătoase pentru asta. Sunt multe produse de styling în online, cordeluțe, de exemplu, care îți țin părul strâns peste noapte, iar dimineața te trezești cu onduleuri bogate și frumoase, dar în special îngrijite. O dată pe săptămână, o mască de păr este necesară atunci când temperaturile sunt joase. Nici nu ai nevoie de ingrediente sofisticate și greu de procurat. Folosește două linguri de ulei de măsline, două linguri de ulei de ricin, o linguriță de miere și o capsulă de vitamina E uleioasă. Aceasta din urmă întărește firul de păr, previne căderea și conferă strălucire.
Un alt sfat important este să nu sari peste cele trei mese din zi și să ai o alimentație corectă. Practicarea sportului și un somn liniștitor sunt pe lista de priorități atunci când vine vorba de o stare de bine în general, nu doar pentru corp, cât și pentru psihic. Ai grijă de părul tău din interior, iar rezultatele vor apărea și la exterior.
REDUCERI MASIVE LA PRODUSELE PROFESIONALE PENTRU PAR MAROCCANOIL !
Sursa: avantaje.ro