Consiliul Naţional pentru Întreprinderile Private Mici şi Mijloci din România (CNIPMMR) vrea un furnizor de energie special pentru IMM-uri şi cere autorităţilor un ajutor de stat pentru plata facturilor, a declarat Florin Jianu, preşedintele CNIPMMR.
“Există o îngrijorare a IMM-urilor pe tema creşterii preţurilor la energie, pentru că vorbim de o categorie la fel de vulnerabilă ca şi populaţia. IMM-urile au şi ele o putere deficitară de negociere şi schimbările sunt acelea că preţul va creşte cu 20% şi pentru IMM-uri, ceea ce ar duce România înapoi în 2007, adică la cea mai scumpă energie din UE, cu consecinţe asupra coşului zilnic şi asupra competitivităţii. IMM-urile din România nu îşi permit să plătească energie mai scumpă, energia însemnând foarte mult în costurile de producţie”, a afirmat Jianu într-o conferință de presă.
El a solicitat ca în cadrul Consiliului Consultativ al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE) să existe şi un reprezentant al IMM-urilor.
“Cred că se impune discuţia pe un ajutor de stat pentru susţinerea costurilor la energie şi o să avem discuţii in cadrul consiliului (CNIPMMR – n.r.) cu privire la posibilitatea înfiinţării unui furnizor propriu, care să vegheze nevoile IMM-urilor”, a completat Jianu.
Sursa: stirileprotv.ro